joi, 17 iunie 2010

Sesizarea de neconstitutionalitate a Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar - formulata de catre PNL



Grupul Parlamentar al Partidului National Liberal

 telefon: (021) 414 10 70    fax: (021) 414 10 72            e-mail:pnl@cdep.ro

Bucuresti, DATA

C ă t r e,
Secretariatul general al Camerei Deputaţilor
Domnului Gheorghe Barbu
Domnule Secretar General,
În temeiul preverilor art. 146 lit. a) din Constituţie, şi în baza art. 27, alin (2) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, vă înaintăm Sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstitutionalitatea unor prevederii ale Legii privind unele masuri necesare in vederea restabiirii echilibrului bugetar, pentru care Guvernul si-a angajat raspundrea in fata Senatului si a Camerei Deputatilor in sedinta comuna in data 07.06.2010

Lider Grup PNL
Călin Popescu Tăriceanu



 



________________________________________________________________________________
telefon: (021) 402 10 70                        fax: (021) 402 10 72                          email:pnl@cdep.ro
DOMNULUI
PREŞEDINTE CURŢII CONSTITUŢIONALE
 
Stimate domnule Preşedinte,
  În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României, al art. 11 lit. a) raportat la art. 15 alin 2 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, deputaţii înscrişi pe lista anexată formulează prezenta

 

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE
a Legii privind unele masuri necesare in vederea restabiirii echilibrului bugetar pentru care Guvernul si-a angajat raspundrea in fata Senatului si a Camerei Deputatilor in sedinta comuna in data 07.06.2010.


Situaţia de fapt

Birourile Permanente reunite ale Senatului si Camerei Deputatilor au fost sesizate in ziua de 31.05.2010 asupra proiectului de lege stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar venit de la Guvern.  In data de 07.06.2010 Guvernul isi angajeaza raspunderea in fata Parlamentului pentru proiectul de lege sus mentionat, iar in data de 16.06.2010 acesta este depus la secretariatul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii.
Astfel, în opinia noastra, prevederile Legii stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar pentru care Guvernul Romaniei, prin primul ministru Emil Boc, şi-a asumat raspunderea in plenului Parlamentului in data de 07.06.2010, sunt neconstituţionale din considerentele pe care le vom expune în cele ce urmează:
Art.1 alin. (3) din Constituţia României precizează că „România este stat de drept ...”, iar art. 5 precizează că „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar încalcă definiţiile fundamentale mai sus citate întrucât derogă la principiile constituţionale şi de la alte norme legale peste care nu se poate trece.
I. Gresita motivare prin invocarea art. 53 din Constitutia Romaniei
Art. 53 alin. (1)  şi alin.  (2) din Constitutie - (Interzicerea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi) -  (1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.

Potrivit unei opinii exprimate în literatura de specialitate, ,,art.53 din Constituţie oferă o soluţie juridică pentru adaptarea regimului juridic general de garantare a drepturilor si libertăţilor fundamentale la realităţile vieţii sociale, economice şi politice în permanentă schimbare. Pentru ca autorităţile publice să-ţi poată îndeplini misiunile chiar şi în situaţii excepţionale, fără a renunţa la protecţia juridică a drepturilor şi libertăţilor, art. 53 permite restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, dar numai condiţionat cu titlu de excepţie”.

            „Restrângerea exerciţiului unor drepturi poate opera doar în una dintre ipotezele exhausive enumerate de art. 53 din Constituţie. Altfel spus, Constituţia limitează posibilitatea de intervenţie a legii doar în acele situaţii în care concilierea unor interese deopotrivă imperative trebuie realizată fără a afecta substanţa niciunuia  dintre ele” (Ioan Muraru si E. S. Tanasescu; Autori: D. Apostol Tofan, F. A. Baias, V. M. Ciobanu, V. Cioclei, I. Condor, A. Crisu, S. Deaconu, A. Popescu, S. Popescu, B. Selejan Gutan, M. Tomescu, V. Vedinas, I. Vida, C. Zamsa-Constitutia Romaniei, comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, Bucuresti 2008, p. 530 şi  p. 539).

            Faţă de cele arătate, apreciem că, fără a exista o declaraţie în sensul existenţei unei stări excepţionale, Guvernul României, prin normele instituite, urmăreşte să impună restrângerea unor drepturi fundamentale, deşi, după cum se poate constata, România se află într-o situaţie normală de organizare şi funcţionare a statului.
Totodată, apreciem că motivele invocate în luarea măsurilor anunţate de Guvernul României (criza economică, cuantumul ridicat al cheltuielilor publice etc.), nu sunt anume prevăzute de prevederile art. 53 din Constituţie şi în nici un caz nu pot fi asimilate situaţiilor excepţionale menţionate de textul legii fundamentale.
            În ce priveşte aşa zisele măsuri excepţionale care se justifică a fi luate in situaţia actuală, precizăm următoarele:
 Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu si regimul stării de urgenţă, Starea de asediu şi starea de urgenţă privesc situaţii de criză ce impun măsuri excepţionale care se instituie în cazuri determinate de apariţia unor pericole grave la adresa apărării ţării şi securităţii naţionale, a democraţiei constituţionale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre."
             Conform art. 2 din actul normativ invocat, “Starea de asediu reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, militară, economică, socială şi de altă natură aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, instituite pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării la pericole grave, actuale sau iminente, care ameninţă suveranitatea, independenţa, unitatea ori integritatea teritorială a statului, în cazul instituirii stării de asediu se pot lua măsuri excepţionale aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale."
Potrivit art. 3 din acelaşi act normativ,“Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii: a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale; b) iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre."
 În conformitate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/1999, „Pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzute la art. 32, numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României, republicată."
Faţă de dispoziţiile legale mai sus citate, considerăm că în România nu poate fi vorba de o stare de urgenţă sau de o stare de asediu, astfel încât nu se poate pune în discuţie restrângerea drepturilor constituţionale vizate de Guvernul României.
Restrângerea drepturilor din perspectiva unei simple utilităţi publice nu poate fi de asemenea acceptată. În acest sens, precizăm că în jurisprudenţa sa, Curtea europeană a decis că atunci când vine vorba despre măsuri derogatorii, cu caracter excepţional, statul trebuie să acţioneze astfel încât să fie protejate valorile enumerate de art. 15 din Convenţie şi nu o oarecare utilitate publică ( Cauza Lawles contra Republica Irlanda).

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ interes legitim public (în accepţiunea Curţii europene „utilitate publică”)  este cel care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.

Cauzele  invocate (diminuarea deficitului bugetar şi reechelibrarea bugetului statului)  pentru care se impune micşorararea veniturilor salariale sau ale pensiilor plătite din fonduri publice, nu subzidă, acestea găsindu-se în contradicţie cu interesul public de care Guvernul României încearcă să se prevaleze.

De-a lungul timpului, Curtea Constituţională a facut o analiza a limitelor ce pot fi aduse diferitelor drepturi şi libertăţi fundamentale, avându-se ca punct de reper, alături de dispoziţiile constituţionale, atât dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg. Curtea, oprindu-se asupra limitelor stabilite de Convenţie în ceea ce priveşte posibilitatea ingerinţei statului în exercitarea unor drepturi sau libertăţi, a statuat că, în virtutea dispoziţiilor art. 20 alin.(1) din Constituţie, aceste prevederi ale Convenţiei constituie un criteriu de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor constituţionale care reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În consecinţă, acestea sunt esenţiale pentru determinarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale, al cărei conţinut trebuie interpretat în concordanţă cu norma internaţională. Prin Decizia nr. 54/2000, Curtea a arătat că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de la Strasbourg, restrângerea impusă trebuie să fie prevăzută de lege şi să reprezinte o măsură necesară într-o societate democratică.
Accentuând, prin mai multe decizii ale sale, importanţa acestor criterii pentru o justă stabilire a limitelor ce pot fi aduse unor drepturi sau libertăţi,  Curtea a influenţat însăşi concepţia legiuitorului constituant cu privire la necesitatea introducerii unor noi elemente de apreciere a legitimităţii intervenţiei statului, prevăzând în art. 53 al Constituţiei revizuite că: „Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.
Apreciem ca Romania nu se află în niciuna din situaţiile vizate de textul constitutional, astfel că nu se justifică sub nicio formă restrangerea  unui drept legal dobândit şi că, pe de altă parte, aceste masuri sunt în totala contradictie cu prevederile constituţionale.
In Decizia nr. 1414/2009, publicata in Monitorul Oficial nr. 796 din 23 noiembrie, cu referire al acest aspect, Curtea retine: “Se impune subliniat insa faptul ca de esenta legitimitatii constitutionale a restrangerii exercitiului unui drept sau al unei libertati este caracterul exceptional si temporar al acesteia. Intr-o societate democratica, regula este cea a exercitarii neingradite a drepturilor si libertatilor fundamentale, restrangerea fiind prevazuta ca exceptie, daca nu exista o alta solutie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse in pericol. Este sarcina statului sa gaseasca solutii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politica economica si sociala adecvata. Diminuarea veniturilor personalului din autoritatile si institutiile publice (in cazul de fata si al pensiilor, precum si al altor ajutoare) nu poate constitui, pe termen lung, o masura proportionala cu situatia invocata de initiatorul proiectului de lege. Dimpotriva, eventuala interventie legislativa in sensul prelungirii acestei masuri poate determina efecte contrarii celor vizate, in sensul tulburarii bunei functionari a institutiilor si autoritatilor publice.”
Or, in cazul de fata, EXISTA multiple alte solutii care, puse in practica, ar putea contracara efectele crizei prin care trece Romania in acest moment. Pentru exemplificare, enumeram: scăderea cotei unice de impozitare de la 16 la 10%; deduceri fiscale suplimentare pentru investiţii, in cote de pana la 50% din profitul impozabil; reducerea TVA de la 19 la 15%; scăderea contribuţiilor sociale cu până la 50%, pentru a reduce costurile cu forţa de muncă şi pentru a stimula angajatorii să creeze noi slujbe pentru romani; reduceri pentru plata la termen sau anticipată a impozitelor; extinderea plăţii on-line a tuturor obligaţiilor bugetare; intărirea domniei legii prin tratament financiar egal pentru toţi actorii existenţi pe piaţă, inclusiv statul; statul sa gestioneze cât mai puţin din banii pe care societatea îi produce (adoptarea unei legi organice, care să prevadă că bugetul nu poate depăşi 25% din PIB. De asemenea, să prevadă imposibilitatea legală ca Guvernul să acumuleze deficite bugetare pentru doi ani consecutivi, dincolo de plafonul de 3% înscris în Pactul de Stabilitate şi Creştere al UE); diminuarea substanţială a poverii sectorului public asupra economiei (prin  dereglementare, debirocratizare si  descentralizare,  atât la nivel decizional, cât şi financiar); reducerea cheltuielilor bugetare concomitent cu o  reforma profunda a statului; in domeniul achizitiilor publice - eliminarea sistemului clientelar,  sistem transparent de licitaţii si lucrări publice executate rapid, în parteneriat public-privat; o dereglementare pe piaţa financiar-bancară; liberalizarea sistemului de reglementare a instituţiilor de credit, pentru a stimula apariţia caselor de economii şi a altor instituţii financiare nebancare; adoptarea monedei euro şi nu monetizarea pe căi ocolite a deficitelor guvernamentale. Adoptarea mai rapidă a euro ar aduce României avantaje certe, în special pe fondul crizei economice şi a unei semnificative datorii (private) în valută, ceea ce amplifică riscurile de curs valutar. Economia reală a „adoptat" moneda unică „de facto", în proportie de cca. 80%, avand în vedere că preţurile multor produse şi servicii se raportează la euro, iar peste jumatate din creditele bancare sunt în valută, cu dobânzi de până la trei ori mai reduse.
In consecinta, invocarea luarii unor masuri exceptionale, in baza articolului sus enuntat, ca temei legal/constitutional pentru  actul normativ in cauza este total neavenita. Invocarea siguranţei naţionale ca temei al restrângerii unor drepturi contravine insusi conceptului de siguranţa naţională prevăzut de art. 1 din Legea nr. 51/1991, care, definind această noţiune, fixează una dintre componentele sale - asigurarea unui climat de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor cetăţenilor, adică exercitarea lor plenară si nu îngrădirea acestora.
Siguranta naţională ar trebui să privească întreaga naţiune română şi nu doar o parte a ei, respectiv categoriile de pensionari anterior enumerate; totodata, aplicarea art. 53 din Constitutie vizează îngrădirea temporară şi precis delimitată a exerciţiului unor drepturi şi nu înlăturarea lor, totală sau parţială. Siguranţa naţională nu poate privi reducerea salariilor şi a pensiilor, decât dacă Guvernul îşi preconstituie un cadru legal pentru reprimarea eventualelor revolte sociale. Numai în acest sens poate fi interpretată invocarea Hotărârii CEDO din 1.07.1961 privind cauza Lawless c/ Irlandei, care are în vedere restrângerea exerciţiului drepturilor fundamentale pe timp de război, scopul acestora fiind acela de a salva democraţia şi nu de a o înăbuşi. Dealtfel, niciun stat afectat de criza economica, care a procedat la reducerea veniturilor nu a invocat motive de siguranţă şi securitate naţională. Criza economică nu a constituit şi nu poate constitui temei al restrângerii drepturilor democratice.
Se arată în motivarea aplicării acestui text, siguranţa naţională şi securitatea naţională, încercându-se prin aceasta, aplicarea principiilor care reglementează aceste două instituţii. Este de observat că siguranţa naţională este reglementată prin Legea nr. 51/21.07.1991, iar securitatea naţională este reglementată prin Strategia de securitate naţională a României, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 36/18.12.2001.
Însă, situaţia de criză nu se regăseşte în niciunul dintre elementele care definesc aceste două instituţii. Atât în legea privind siguranţa naţională a României cât şi în Strategia de securitate naţională sunt vizate chestiuni ce ţin de independenţa, integritatea şi suveranitatea statului, precum şi de creştere/relansare economică, aceasta din urmă fiind prevăzută ca obligaţie a statului în vederea înlăturării stării de sărăcie a populaţiei.
Drepturile şi libertăţile susceptibile de a fi restrânse, prin aplicarea art. 53 din Constituţie, sunt drepturi nepatrimoniale, opozabile tuturor şi nu drepturi patrimoniale opozabile inter partes, adică statului. Prin restrângerea exercitării drepturilor şi libertăţilor, în considerentul art. 53 din Constituţie, nu trebuie să se urmărească cauzarea unui prejudiciu patrimonial, aşa cum încearcă Guvernul să procedeze prin aplicarea măsurilor de reducere. După înlăturarea măsurilor de restrângere, drepturile se regăsesc în patrimoniul persoanelor vizate, în integralitatea lor. În acest sens, Guvernul nu a garantat că diminuările pensiilor vor fi restituite la încetarea stării care a determinat măsura respectivă, generată de criză, a cărei limitare în timp nici nu este stabilită.
În mod fundamental greşit este invocată Decizia 1414/2009 a Curtii Constitutionale a Romaniei, deoarece obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicat în acea cauză viza regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale.
Cu toate că Guvernul recunoaşte existenţa crizei la nivel mondial, atât în privinţa cauzelor, cât şi a efectelor ei, încearcă să particularizeze acest fenomen la nivelul României, prin sugerarea ideii că principalii vinovaţi de apariţia acestei crize sunt pensionarii, prin pensiile pe care aceştia le-au dobândit în condiţii de deplină legalitate, precum si salariatii din sistemul bugetar.
Măsurile invocate de Guvern vizează, în realitate, reglementarea efectelor aplicării actelor normative în discuţie, pe care le supune dispoziţiilor legale privitoare la siguranţa şi securitatea naţională, înţelegând prin aceasta şi măsurile de constrângere cu caracter excepţional şi nu diminuarea temporară a unor drepturi, justificate de existenţa crizei. Este adevărat că măsuri de reducere s-au aplicat în toate statele europene, însă niciunul dintre acestea nu au justificat luarea măsurilor pe criterii de securitate şi siguranţă naţională. Este de datoria Guvernului să găsească reglementarea legală care permite diminuarea unor drepturi pe timp de criză şi nicidecum să apeleze, în necunoştinţă de cauză, la prevederi constituţionale care nu au legătură cu cazul în discuţie.
În consecinţă, criza economică nu poate constitui un pretext de a îngrădire a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, protejate constituţional şi mai larg, la nivel internaţional.

II. Legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar INCALCA art. 47 alin. (1) şi alin. (2) -  (Dreptul la trai decent şi la pensie) - (1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.  (2) Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.
Prin simplul fapt ca suntem oameni, ar trebui să fim egali în drepturi, fără privilegii şi fără discriminări, iar această egalitate ar trebui să se traducă şi prin asigurarea şi garantarea unui anume nivel de trai care să corespundă, cel puţin, unor minime standarde de viaţă, cu precădere de natură materială. Naşterea acestui drept s-a produs urmare a adoptării de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în anul 1966, a Pactului internaţional referitor la drepturile economice, sociale şi culturale. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului defineste dreptul la un nivel de viaţă suficient - „orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea şi locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale, are dreptul la asigurarea de şomaj, de boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa”. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale a reluat aceasta sintagma, dar toate statele părţi la Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi politice au recunoscut dreptul oricărei persoane la un nivel de suficient atât pentru ea, cât şi pentru familia sa. Statele s-au obligat a adopta măsurile cuvenite pentru a asigura realizarea acestui drept, recunoscând importanţa esenţială a cooperării internaţionale liber consimţite în acest sens.
Stipularea prin documente internaţionale, precum şi prin constituţii a acestui drept creeaza obligaţia statului de a asigura dreptul persoanei şi familiei sale dacă nu la un nivel de trai decent, cel puţin la un nivel de trai suficient. In România, stat care a consacrat prin Constitutie dreptul la un trai decent, nu suficient, putem observa ca  unii dintre cetăţeni au considerat necesar să recurgă la măsuri extreme, precum greva foamei, autoincendiere, tentative „publice” de sinucidere, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei lor disperate (persoane ramase fara locuri de munca in urma disponibilizarilor, fara locuinte in urma retrocedarilor etc.). Aplicarea masurilor “de criza” cuprinse in Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor vor avea un impact foarte puternic asupra nivelului de trai a persoanelor vizate in mod direct de acestea.
În literatura de specialitate s-a arătat că prin conţinutul său, dreptul la un nivel de trai decent include dreptul cetăţeanului la condiţii rezonabile de viaţă care să-i asigure lui şi familiei sale un trai civilizat decent. (M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E.S. Tănăsescu - Constituţia Romăniei revizuită, cometarii şi explicaţii, pg. 97-99).
În concepţia Organizaţiei Naţiunilor Unite, se regăseşte ideea necesităţii eforturilor interne ale fiecărui stat în cooperare cu celelalte state ce alcătuiesc comunitatea internaţională, pentru a creea condiţii rezonabile de viaţă.
Prin convenţiile şi acordurile europene se urmăreşte amelioararea nivelului de trai şi promovarea bunăstării sociale în statele membre.
În România, în situaţia în care măsurile cuprinse în actul normativ al Guvernului ar ajunge să fie puse în practică, nivelul de trai ai persoanelor care primesc salarii şi pensii de la bugetul de stat ar fi drastic afectat. Măsurile instituite ar putea deveni tragice pentru unii dintre aceştia, şi în mod special pentru cei care au venituri extrem de mici (pensionarii şi cei care au venitul minim garantat pe economie în ce priveşte salariile).

III. Legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar INCALCA art. 44 din Constitutia Romaniei – Dreptul de proprietate privată
(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.  (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (…) (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.
Pensia, atât ca drept în sine, cât şi ca element al proprietăţii private, reprezintă o creanţă asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească şi s-o ocrotească. Prin diminuarea brutală, abuzivă a cunatumului pensiilor legal stabilite proprietatea nu este apărată, ci este pur si simplu jefuită de însuşi statul român, care în acest mod refuză dictatorial să îşi achite creanţele.
Dispoziţiile criticate contravin articolului privitor la protectia proprietatii din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, la care Romania este parte. Astfel, Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.
Referitor la textul menţionat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că noţiunea de „bun” acoperă şi dreptul unei persoane asupra unei creanţe, inclusiv a uneia de natură salarială; dreptul de a fi beneficiarul unei prestaţii sociale pentru persoanele fără nici un venit; dreptul la o pensie de bătrâneţe; dreptul la o pensie pentru văduvi ( Hotărârea pronunţată în cauza Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreatis; Hotărârea Gaygusuz; Hotărârea Buchen, Hotărârea Willis). Aceeaşi Curte a statuat că noţiunea de „bun” are un înţeles foarte cuprinzator, el îngloband orice interes al unei persoane de drept privat, care are o valoare economică. Curtea a aminitit ca notiunea de “bunuri” continuta de art.1 din Protocolul nr. 1 poate acoperi atat “ bunurile actuale” cat si valori patrimoniale, inclusiv creante in baza carora se poate pretinde cel putin o “speranţă legitimă” pentru a obţine utilizarea efectivă a unui drept de proprietate.
Totodată, dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 44 alin. 1 din Constituţie, de unde reiese că dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului sunt garantate. În domeniul de aplicare a textului constituţional intră orice creanţă asupra statului deci şi salariile şi pensiile plătite din bugetul de stat.

IV. Legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar INCALCA art. 11 alin. (2) – (Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, art. 20 alin. (1) şi (2) - (Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte si dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile), art. 148 alin. (2) si (4) – (Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare si Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2). – RESPECTAREA UNOR ACTE INTERNATIONALE IN MATERIA DREPTURILOR OMULUI
Prin dispoziţiile coroborate ale art.11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”, iar în cazul în care „există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale”, aceste dispoziţii convenţionale au dobândit un statut aparte, fiind situate, în ierarhia actelor normative, pe o treaptă echivalentă Legii supreme şi având preeminenţă asupra prevederilor interne, în măsura în care, aşa cum dispune Constituţia Romaniei revizuită, reglementările interne nu conţin dispoziţii mai favorabile. Astfel, asa cum au recunoscut si reputati juristi romani de talie internationala, tara noastra si-a imbogatit in ultimii ani ansamblul modalitatilor de protectie acordate drepturilor si libertatilor persoanelor. În acest demers se înscrie şi semnarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale la 7 octombrie 1993, zi în care România devenea membru al Consiliului Europei. Prin ratificarea Convenţiei şi a Protocoalelor adiţionale, România a recunoscut oricărei persoane aparţinând jurisdicţiei sale drepturile şi libertăţile consacrate de acest instrument.
În numeroase alte rânduri, instanţa de contencios constituţional a ţinut să sublinieze caracterul obligatoriu al prevederilor Convenţiei în ansamblul reglementărilor legale aplicabile în ţara noastră. Prin Decizia nr.146/2000, Curtea Constituţională sublinia că: „ratificarea de către România a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, a făcut ca această convenţie să facă parte din dreptul intern, situaţie în care raportarea la oricare dintre textele sale este supusă aceluiaşi regim cu cel aplicabil raportărilor la dispoziţiile din Legea fundamentală. Curtea constată, de asemenea, că această interpretare este în deplin acord cu dispoziţiile art. 20 din Constituţie […].”
Insa Legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar – din punct de vedere al actelor internationale la care Romania este parte:
- art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie (20.03.1952) privind protecţia proprietăţii (“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional). A reduce pensia atribuita unui pensionar reprezinta o nesocotire grava a dreptului de proprietate ( CEDO, 2002, cauza Buchen contra Cehiei); 
- art. 2 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (“1. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte şi să garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor drepturile recunoscute în prezentul Pact, fără nici o deosebire, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare. 2. Statele părţi la prezentul pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice altă împrejurare”;
- art. 1 punctele 2 şi 4, art. 20, 23 şi art. 24 din Carta Socială Europeană din 3 mai 1996;
- art. 6 din Tratatul Uniunii Europene[1] - “(1) Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor. Dispoziţiile cuprinse în cartă nu extind în niciun fel competenţele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate. Drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în cartă se interpretează în conformitate cu dispoziţiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea şi punerea sa în aplicare şi cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicaţiilor mentionate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziţii.
(2) Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Competenţele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare.
(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii).”

Prevederile criticate contravin şi art. 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale.  Astfel, potrivit textului menţionat la paragrafele: 1. „În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractanta poate lua masuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta convenţie, în măsura strictă în care situaţia o cere si cu condiţia ca aceste masuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional. 2. Dispoziţia precedentă nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 si art. 7. 3. Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la masurile luate si la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi in vigoare şi de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou deplin aplicabile”.
Textul Convenţiei instituie o clauză derogatorie, în temeiul căruia un stat poate stabili (aprecia) dacă se află într-una dintre situaţiile excepţionale enumerate de acesta. Art. 18 din Convenţie instituie obligaţia suplimentară de a nu abuza de posibilitatea ce le-a fost oferită şi de a o utiliza doar în scopurile pentru care ea a fost prevăzută.
Invocarea dispoziţiilor art. 15 din Convenţie trebuie să privească o situaţie cu totul excepţională, statul român, cum este cazul nostru, neputând dispune de prevederi arbitrare în materie. Guvernul României nu a arătat care sunt situaţiile excepţionale, acceptate atât de Constituţia României  cât şi de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, care justifică suprimarea drepturilor vizate de normele criticate.
 În plus, am constatat că Guvernul României nu a respectat cerinţa impusă de art. 15 pct. 3 din Convenţie, în sensul că, acesta nu a informat secretarul general al Consiliului Europei cu privire la masurile luate si la motivele care le-au determinat, şi cu atât mai puţin cu privire asupra datei la care măsurile încetează să mai fie în vigoare.

În literatura de specialitate, s-a apreciat că reglementările detaliate, riguroase şi extrem de stricte ale documentelor internaţionale în materia drepturilor omului conduc la concluzia că restrângerea unor drepturi este tolerată la nivel internaţional doar în situaţii excepţionale, în condiţii stricte şi numai compatibile cu standardele democraţiei (Ioan Muraru si E. S. Tanasescu; Autori: D. Apostol Tofan, F. A. Baias, V. M. Ciobanu, V. Cioclei, I. Condor, A. Crisu, S. Deaconu, A. Popescu, S. Popescu, B. Selejan Gutan, M. Tomescu, V. Vedinas, I. Vida, C. Zamsa-Constitutia Romaniei, comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, Bucuresti 2008, p. 531).

Având în vedere cel arătate, considerăm că scăderea veniturilor salariilor şi a pensiilor plătite din venituri bugetare constituie o măsură care contravine prevederilor invocate din Legea fundamentală, pactelor şi tratatelor  privitoare la drepturile omului şi la care România este parte.

V. Legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar INCALCA art. 53 alin. (2). Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod NEDISCRIMINATORIU şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Conform prevederilor prezentei legi, exista o serie de categorii de bugetari care este exceptată de la masura reducerii salariale. Atfel, salariaţii entităţilor care functionează  sub forma societatilor comerciale cu capital de stat, a regiilor autonome, subventionate de la bugetul de stat, nu intra sub incidenta prezentei legi. Ori dupa cum am mentionat deja, restrângerea exerciţiului unor drepturi poate opera doar într-una dintre ipotezele exhausive enumerate de art. 53 din Constituţie
Astfel Metrorex S.A. avand ca unic actionar statul roman prin Ministerul Transporturilor, si beneficiara a unei subventii anuale consistente de la bugetul de stat nu se afla printre entitatile ce intra sub incidenta legii. In conditiile in care, societatea sus-mentionata inregistreaza pierderi financiare importante, singura modalitate de supravituire fiind subventia de la bugetul de stat, consideram exceptarea acesteia de la prevederile legii ca fiind discriminatorie fata de celelalte categorii de bugetari, incalcand astfel prevederile constitutionale.
Lista de astfel de societati poate continua, exemple concrete fiind, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători”-S.A. societate care beneficiaza de subventii substantiale de la bugetul de stat.

VI. Legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar INCALCA JURISPRUDENTA CEDO
In sprijinul celor sustinute de anterior, invocam si cateva spete selectate din jurisprudenta CEDO:
-          cauza Gaygusuz versus Austria (1996), in care Curtea a decis că "pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţie pentru drepturilor omului şi se constată o discriminare în sensul articolului 14, dacă lipseşte o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului".
-          cauza Stubbings ş.a. versus Marea Britanie, in care Curtea a decis că "există discriminare în sensul articolului 14 al Convenţiei atunci când persoane aflate în situaţii identice sau comparabile se bucură de un tratament preferenţial unele faţă de altele".
-          cauza Akdeejeva versus Letonia (2007), in care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul leton la despăgubiri, stabilind că a fost încălcat articolul 6 din Convenţia drepturilor omului şi articolul 1 din Protocolul 1, în cazul în care se procedează la recalcularea în minus a pensiei, dat fiind că este vorba despre un drept câştigat.
-          cauza Muller versus Austria, precum şi în numeroase alte speţe similare, s-a decis constant în sensul că "o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrâneţe".

O discuţie aparte a fost făcută la nivelul CEDO şi la cel al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra noţiunilor de "bun patrimonial" şi de "speranţă legitimă". "În conformitate cu articolul 14 din Convenţia pentru interzicerea discriminării şi articolul 1 din Protocolul 1 referitor la protecţia proprietăţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că «noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are
valoare economică, astfel încât dreptul la pensie şi, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate» (cauza Buchen versus Cehia). Din această perspectivă, apare ca fiind evident că pensia, aşa cum este în prezent reglementată şi având cuantumul stabilit prin lege, constituie un «drept de proprietate» în sensul Convenţiei şi a Protocoalelor adiţionale, iar reducerea prin recalculare a acestui drept ar echivala cu o expropriere".

Referitor la înţelesul noţiunii de "speranţă legitimă", ei arată că s-a statuat în numeroase soluţii pe speţe că această noţiune trebuie înţeleasă şi interpretată ca avându-şi temeiul în dreptul cetăţeanului la coerenţă şi siguranţă legislativă, astfel ca, în temeiul legii, acesta să îşi poată valorifica, păstra şi apăra drepturile. Cu alte cuvinte este vorba de concretizarea principiului constituţional, propriu oricărui stat de drept, privind supremaţia legii. Orice persoana care munceste are o firească «speranţă legitimă» privind stabilitatea şi coerenţa legislativă, astfel încât să poată beneficia neîngrădit de drepturile legal dobândite privind pensia cuvenită. La inceperea carierei, tânărul are în parţială compensare, «speranţa legitimă» izvorâtă din lege, că va fi enumerat la un nivel corespunzător rolului, dificultăţii şi importanţei sociale a muncii sale, precum şi că la finalul unei cariere, statul  îi va asigura o pensie de asemenea stabilă şi corespunzătoare.

Asadar, Legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugeta INCALCA si nesocoteşte noţiuni de principiu şi de esenţă ale civilizaţiei juridice europene, ce sunt de multă vreme, amplu şi repetat, clarificate şi încetăţenite la nivelul CEDO şi al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Ca atare, fata de cele invederate, va rugam sa constatati ca aceasta lege este, in integralitatea ei, NECONSITUTIONALA.




[1] A se vedea versiunea consolidate a Tratatului privind U.E., 9.5.2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu