vineri, 4 martie 2011

Departamentul Juridic va informeaza ca S.C.M.D. a trimis urmatoarea ATENTIONARE domnilor ministri Gabriel Oprea, Traian Igas, Catalin Predoiu si directorului S.R.I., George Maior

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate respinge OUG nr.1/2011 ca anticonstituțională și antieuropeană, urmând a acționa în justiție față de această nouă încălcare a hotărârilor Curții de Apel Cluj și Înaltei Curți de Casație și Justiție privind ,,recalculările”  ilegale, operate în perioada 28.09. – 07.01.2011, vizând pensiile militare aflate în plată.
Dacă veți da curs însă, din exces de zel, până la pronunțarea prin vot a Parlamentului asupra OUG. Nr.1/2011, vă somăm să luați în considerare următoarele:
1.    Noile decizii neconstituționale de pensionare emise in ,,revizuire” pe baza OUG nr. 1/2011 sa fie insotite de catre actele doveditoare (adeverinte) care atesta atat perioada de vechime in serviciu/munca, perioada de cotizare, precum si veniturile brute/nete care au stat la baza ,,recalcularii sau revizuirii” cuantumului pensiei, cu mentionarea documentelor din care rezulta datele din adeverinte. (cf. art.5 din OG nr. 33/2002 modificata si aprobata prin Legea nr. 223/2002, care reglementeaza eliberarea certificatelor si adeverintelor de catre autoritatile publice centrale si locale).
2.    In conformitate cu art. 4 alin.(2) din acelasi act normativ, cerem imperativ ca adeverintele  sau certificatele doveditoare sa fie semnate în clar, cu grad și funcție, de catre conducatorul autoritatii publice, sa fie inregistrate si datate, cu aplicarea stampilei unitatii. Documentele, semnate de catre functionarii abilitati, sa cuprinda obligatoriu numele si prenumele acestora in mod lizibil, cu aplicarea semnaturii olografe.
3.    La determinarea veniturilor brute/nete, sa fie luate în calcul si premiile/primele ocazionale/periodice, alte venituri, precum si premiul anual (al 13-lea salariu).
4.    Modalitatea de calcul  a cuantumului pensiilor sa fie făcută publică și explicitată intr-o formă usor de inteles de catre beneficiari, cu mentionarea etapelor si a formulelor de calcul utilizate.
5.    Să fie prezentate demersurile făcute pentru identificarea tuturor veniturilor brute/nete și explicat de ce a trebuit să se opteze pentru utilizarea cuantumului soldei de grad si al soldei de functie minime, corespunzatoare gradului militar detinut, conform anexei nr.1 din OUG nr. 1/2011. Cu alte cuvinte, de ce nu este posibilă reconstituirea corectă a activității rezerviștilor și de ce trebuie să suporte aceștia incapacitatea de arhivare a ministerului?
Toate aceste propuneri sunt formulate in baza observatiilor primite din partea membrilor de sindicat.
Va supunem atentiei enormitatea, prezentă în art. 1 alin.(4) din OUG nr.1/2011, care precizeaza: “pentru perioadele la care nu pot fi identificate veniturile realizate lunar, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizeaza cuantumul soldei de grad si al soldei de functie minime, corespunzatoare gradului militar detinut, conform anexei nr.1, dar nu mai putin de salariul mediu brut/net pe economie, ….”
         Din moment ce, conform art.1, alin (2) din Ordonanta, “obligatia identificarii si transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de catre beneficiar, in vederea efectuarii revizuirii, revine institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, in cadrul carora beneficiarul si-a desfasurat activitatea”, si  pentru ca statul este depozitarul tuturor arhivelor, este de neacceptat ca pentru perioadele in care autoritatile nu pot face dovada veniturilor, NOI, beneficiarii, in afara oricarei culpe, sa fim sanctionati cu luarea in calcul a soldelor minime de grad si functie, asa cum se prevede in ordonanta.
Conform principiului de drept in dubio pro reo, pentru imposibilitatea autoritatii publice de a dovedi veniturile integrale din perioada de activitate, ar trebui sa beneficiem de situatia cea mai favorabila posibil, respectiv de luarea in calcul a soldelor de grad si functie la nivelul maxim.
Militam si pe aceasta cale pentru  respingerea OUG nr. 1/2011, act normativ imposibil de aplicat. Considerăm că se înscrie în lungul șir de aberații juridice promovate de Guvern, prin asumarea răspunderii.
Nu acceptăm confiscarea gradelor noastre și transformarea în ,,beneficiari”, deoarece nu suntem vinovați, nici de trădare de țară, nici de genocid.


            PRESEDINTE,
             Col. (r) dr. Mircea DOGARU