vineri, 16 decembrie 2016

Comunicat

Salutam solutia Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a Contencios administrativ si fiscal in Dosarul 34950/3/2015, in care la data de 14.12.2016, in sedinta publica, Completul 14 Recurs a respins ca nefondate recursurile formulate INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEŢEAN TIMIS si INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEŢEAN DOLJ, in cauza care a avut ca obiect acordarea ajutoarelor, in conformitate cu prevederile art. 20 din Legea-Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.  

miercuri, 9 noiembrie 2016

NOTA DE INFORMARE PRIVIND STADIUL DEMERSURILOR JURIDICE DESFASURATE LA NIVELUL DEPARTAMENTULUI

Constatam ca problemele juridice care necesita implicarea nemijlocita a Departamentului de profil, in colaborare cu celelate structuri din cadrul SCMD, sunt in crestere si din ce in ce mai diversificate, fapt care a condus la urmatoarele:

luni, 17 octombrie 2016

Contestatie

Departamentul Juridic a elaborat un model de contestatie a deciziilor de recalculareemise in temeiul Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificarile si completarile ulterioare. Acesta este disponibil la sediul central din Strada Pajurei nr. 13, sector 1, Bucuresti si la sediile filialelor, pentru toti membrii de sindicat interesati. 
     Membrii SCMD, in ale caror decizii de recalculare constata alte situatii de nemultumire, care nu se regasesc in model,  se pot adresa Departamentului Juridic, in vederea identificarii unor solutii de contestare. 
*Daca se impune/este necesara contestarea, contestatia trebuie trimisa/depusa, la casa de pensii sectoriala, in termenul de 30 de zile de la primirea deciziei/deciziilor!

     Mai multe informatii despre activitatea si preocuparile Departamentului Juridic vor fi aduse la cunostinta dupa sedinta acestuia, care se va desfasura pe data de  19.10.2016
  
SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC


            Col. (r) Monica I. CALOIAN


marți, 21 iunie 2016

COMUNICAT

URMARE A INFORMARII PE CARE AM FACUT-O ANTERIOR, VA PREZENTAM CELE DOUA SOLICITARI PE CARE LE-AM ADRESAT CELOR IN DREPT, AVAND IN VEDERE SI DATELE NOI APARUTE DE LA CASA DE PENSII SECTORIALA  A MINISTERULUI APARARII NATIONALE.


       SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
            Col. (r) Monica I. CALOIAN

miercuri, 15 iunie 2016

vineri, 10 iunie 2016

O noua gainarie a Guvernului - OUG nr. 20/2016 care modifica si completeaza OUG nr. 57/2015. Va atragem atentia asupra Art. 3, alin (5) - (9), care privesc Legea pensiilor militare de stat.





Pe scurt, situatia OUG 57/2015 va fi clarificata in comisii si prin vot in Camera Deputatilor, in sensul celor solicitate de SCMD, in perioada 21-30 iunie a.c., astfel incat, gainarii sau gandit sa se asigure, macar prin mici ciupeli. Noua Ordonanta nr. 20/2016 completeaza si ilegalul Art. 40 din OUG 57/2015, reintroducand discriminarea prin scoaterea de la operatiunea de aliniere la nivelul anului 2016 a unor venituri salariale impozitate, care raman pentru noi la nivelul lui 2009 (exemplu salariul de merit). Favorizant este doar faptul ca, readucand in actualitate ajutoarele de toate tipurile, ne ofera un argument in plus pentru a obtine pe cale juridica, pentru membrii SCMD, plata salariilor compensatorii.
Atragem din nou atentia asupra celorlalte gainarii: 
  1. Depasirea termenului de promulgare a normelor pentru aplicarea Legii 83/2016 privind indemnizatiile de creatie, norme valabile doar pentru membrii Uniunii Ziaristilor.
  2. Includerea numai sub incidenta acestei legi a beneficiarilor militari ai Legii 8/2006 care au beneficiat de indemnizatii pana la 01.01.2016.
  3.  Chemarea celor de mai sus la casele de pensii pentru a semna o cerere prin care ei insisi isi anuleaza drepturile pe Legea 8/2006, deci renunta la restituirea sumelor abuziv retinute de la 01.01.2016 si sunt pasibili de a fi pusi sa restituie ca ilegale indemnizatiile primite in perioada 2006-2015.
  4. Pacalirea, in continuare, a rezervistilor, in special la MAI, sa faca cerere de recalculare cu si fara rost, rapid. Atentionam ca s-a dat ordinul la Casele de Pensii sa se recalculeze cu prioritate pensiile celor care au facut deja  cerere in conditiile Ordonantei 57, cu 65% baza de calcul. Cand, peste o luna, se va afla ca Art. 40 a fost abrogat sau modificat cu 80% baza de calcul, limita 100% si Ordinul Meritul Militar ca si pensia suplimentara scoase din baza de calcul si platite separat, degeaba vor mai face cereri "recalculatii". Li se va raspunde ca, in conformitate cu legea, au dreptul la o singura cerere de recalculare, pe care au facut-o intre 01.01-30.06.2016 si careia i s-a dat curs, in conditiile prevederilor legale, in vigoare atunci. Adica ale Art. 40 al OUG 57/2015.
In concluzie, guvernul lui "Soros", daca nu poate sa ne fure cu toptanul, printr-un singur "tun" legislativ, ne ciordeste picatura cu picatura, ciupind in fiecare zi cate ceva din drepturile legitime recunoscute noua prin Legea pensiilor militare de stat. Este optiunea dvs. sa aveti incredere in SCMD, care nu v-a dezamagit niciodata sau sa va lasati manipulati de trompetele ciracilor Puterii antinationale!
 
Honor et Patria! Vae victis!
 
Presedintele SCMD,
Mircea DOGARU
 
 
Puteti descarca documentul, in format PDF de aici. 

miercuri, 1 iunie 2016

Anunt

Incepand cu data de 01.06.2016, col (r) Vasile MIHAI a hotarat sa se retraga din calitatea sa de consilier juridic al SCMD si din structura Departamentului Juridic.  Decizia dlui colonel a venit in urma unor divergente de opinii si pozitii cu seful departamentului.
Domnul col. (r) V. Mihai doreste, pe aceasta cale, sa multumeasca  tuturor colegilor, membri ai CD si BOp ale filialelor sau simpli membri de sindicat, care l-au sprijinit si ajutat in cei peste 4 ani de activitate in cadrul sindicatului si sa ureze tuturor membrilor SCMD multa sanatate! 

vineri, 27 mai 2016

INFORMARE PENTRU MEMBRII DE SINDICAT INTERESAŢI  DE OBŢINEREA  AJUTORULUI  CARE  SE  ACORDĂ  CU  OCAZIA PENSIONARII
Informăm cu privire la apariţia unei noi decizii a ICCJ, respectiv Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  nr. 8/2016, care confirmă demersurile noastre legate de acordarea ajutoarelor pentru toate categoriile profesionale, inclusiv militari şi funcţionari publici cu statut special.
Această decizie are continuitate în modul de interpretare al instanţei supreme, având în vedere Decizia ICCJ nr. 1/2014 şi Decizia ICCJ nr. 16/2015.
SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col. (r) Monica I. CALOIAN

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  nr. 8/2016, privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) lit. b) raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 191 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 113/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale, referitor la baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj, respectiv dacă aceasta include şi ajutorul acordat cu ocazia pensionării, şi compensaţia pentru concediul de odihnă neefectuat la încetarea raporturilor de muncă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 399 din 26.05.2016 
.........................................................................................................
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
D E C I D E:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 6.254/118/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 191 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 113/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale, raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj se includ veniturile care se încadrează în categoriile prevăzute de art. 2964 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu corecţiile reglementate de art. 29618 alin. (5) din acelaşi act normativ, şi anume veniturile pentru care se datora, potrivit legii, şi a fost virată contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 aprilie 2016.

vineri, 20 mai 2016

Anunt



Anuntam pe aceasta cale disparitia fulgeratoare, dupa o scurta si grea suferinta, a Plt. adj. sef (r) Vijiiac Tudor, fost politist la Sectia de Politie Transporturi Bucuresti.
Fostul nostru camarad se afla in grupul membrilor SCMD asistati de catre Departamentul Juridic, in procesul de recuperare a drepturilor lor legale, abuziv retinute de regimul antinational Basescu-Boc, si ale carui sechele, departe de a fi inlaturate, par a dobandi o noua dimensiune astazi, in actualul regim.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Transmitem sincere condoleante familiei indoliate!
BIROUL OPERATIV AL SCMD

vineri, 13 mai 2016

COMUNICAT PRIVIND LEGEA NR.83/2016

In contextul actual, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 83/2016 la data de 07.05.2016, mai multi membri SCMD,  care au  contestat in instanta  deciziile de incetare a platii indemnizatiei acordate in baza Legii nr. 8/2006, emise de casele sectoriale de pensii, au solicitat un punct de vedere cu privire la necesitatea adresarii acestor structuri, a cererilor de emitere de noi decizii, pentru punerea in plata a indemnizatiei, in temeiul noii legi.
Pentru evitarea diminuarii sanselor de obtinere a indemnizatiei prin hotarare a instantei - perioada ianuarie 2016 pana la plata efectiva a indemnizatiei, Departamentul juridic al SCMD recomandă ca acest demers sa fie făcut numai dacă  Normele  metodologice de aplicare a Legii nr. 8/2006,  completata cu Legea nr. 83/2016 îl vor impune, norme care vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii de completare, respectiv 06.06.2016.


Departamentul juridic al SCMD

vineri, 11 martie 2016

Nota de informare nr. 2 (135) din 11.03.2016

Emitent:
·       Departamentul Juridic
Persoane de contact:
Col (r) V. Mihai – 073.660.1110
Col (r) N. Staicu – 073.660.0973
E-mail: scmdjuridic@yahoo.com
Destinatari:
·       Membrii Comitetului  Director
·        Birourile Operative ale Filialelor
·        Membrii SCMD 
Subiect:  I. Legiferarea secundara privind legea pensiilor militare de stat.
                  II. Preocupari ale Departamentului juridic in aceasta perioada

Continut:
I.                Legiferarea secundara privind Legea pensiilor militare de stat.
            In continutul Legii nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat, Legiuitorul a simtit nevoia sa specifice, in cadrul mai multor articole, obligativitatea Guvernului sau a ministerelor de resort de a emite acte normative secundare care sa clarifice sau sa detalieze din punct de vedere tehnic o serie de aspecte necesare punerii in aplicare a noii legi.
            Astfel, pana ieri, 10.03.2016, au fost emise:
- in baza dispozitiilor art. 11, Ordinul ministrului apararii nationale nr. M.123 din 23 decembrie 2015, publicat in Monitorul Oficial nr. 982 din 30 decembrie 2015, prin care a aprobat Normele Metodologice privind incadrarea in conditii deosebite, conditii speciale si alte conditii, specifice personalului militar”.
- in baza prevederilor art. 62 alin (3) ministerele de resort au emis ordinul comun de aprobare a Metodologiei de intocmire a dosarului de pensionare. Ordinul are numere diferite de la minister la minister, astfel: MApN – Nr. M.24/15.02.2016, MAI -  Nr. 30/12.02.2016 si SRI – Nr. 8.147/12.02.2016.
              In cadrul sedintei de ieri, cu o intarziere de cca 40 de zile, Guvernul Romaniei a adoptat (la punctele nr. 4 si 5 a Ordinii de zi) doua hotarari de guvern prin care a aprobat Normele metodologice privind aplicarea dispozitiilor din art. 86 (privind atributiile, organizarea si functionarea caselor de pensii sectoriale), respectiv a dispozitiilor art. 121, alin (2) (privind restituirea diferentelor intre cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna dec 2010 si cele stabilite in baza Legii nr. 119/2010 si a OUG nr. 1/2011). Lesne de inteles ca de maxim interes pentru noi este cea de-a doua hotarare.  Mentionam ca pana la ora redactarii acestei note, nu am putut gasi documentul in forma adoptata, site-ul guvernului trimitandu-ne pe cel al MApN, unde se afla doar proiectul de hotarare, proiect pe care SCMD l-a respins ferm prin scrisoarea deschisa din 22.01.2016 adresata ministrului apararii.  Pana cand vom intra in posesia HG in forma adoptata in sedinta de ieri, va prezentam in atas Comunicatul de presa al Guvernului Romaniei, de joi, 10 martie 2016 din care redam urmatorul fragment (alin 3, ultima fraza): “Se respecta, astfel, principiul specific drepturilor asigurarilor sociale de mentinere in plata a cuntumului mai avantajos al pensiei, in ipoteza  recalcularii acesteia ca urmare a modificarii cadrului legal”  (clic aici).
         Mentiunea de mai sus este de o importanta cruciala, deoarece Guvernul Romaniei recunoaste oficial, cu subiect si predicat, dupa 5 ani, ca a gresit fundamental nerecunoscand si neaplicand acest principiu cand a emis OUG nr. 1/2011! In acest sens, daca in continutul metodologiei adoptata prin hotararea de ieri Guvernul a mentinut prevederile art. 6 din proiectul publicat in baza transparentei institutionale (compensarea sumelor de restituit!) inseamna ca vom avea de suportat o fractura de logica guvernamentala, care ne va da posibilitatea de a ataca in contencios actul normativ respectiv.

 II. Preocupari ale Departamentului juridic in aceasta perioada
        In aceasta perioada, membrii Departamentului Juridic isi defasoara activitatea pe mai multe “fronturi”, printre care mai semnificative sunt:
-        Urmarirea procesului legislativ in legatura cu dezbaterile ce se desfasoara in comisiile de specialitate ale Parlamneului cu privire la OUG nr. 57/2015, in speta art. 40, inclusiv prin mentinerea legaturii cu unii membri ai Parlamentului si ministerelor de resort, respective prin punerea la dispozitia acestora a tuturor informatiilor solicitate;
-        Indrumarea petentilor si procesarea documentelor necesare pregatirii actiunilor in instanta de judecata privind suspendarea de catre Casele de pensii sectoriale a indemnizatiilor acordate membrilor Uniunilor de creatori, proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, prevazute de Legea nr. 8/2006. Actiunile in instanta de judecata vor fi depuse pentru toti petentii, pe grupuri de cca 50, in aceiasi perioada de timp, astfel incat sa nu fie inregistrate diferente semnificative. Daca, dupa depunerea dosarelor, vor interveni modificari legislative ele vor face obiectul solutionarii in interiorul capetelor de cerere cuprinse in cadrul acestor dosare;
-        Reprezentarea in instantele de judecata a membrilor de sindicat care au contestat suspendarea acordarii ajutoarelor banesti si a compensatiilor acordate la trecerea in rezerva/incetarea raporturilor de serviciu. Facem mentiunea ca la nivelul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a  VIII Civila, incepand cu luna ianuarie 2016, se inregistreaza solutii favorabile pentru petenti;
-        Continuarea actiunilor legate de  punerea in aplicare a hotararilor privind executarea silita in unele dosare in care sunt implicate unii membri de sindicat din filialele Pitesti, Campulung si Curtea de Arges;
-        Asigurarea asistentei de specialitate pentru membri de sindicat care solicita acest lucru pentru diferite motive;
-        Intocmirea unei informari privind pensiile militarilor si politistilor, ajutoarelor la trecerea in rezerva sau a unor indemnizatii, cu scopul de a fi trimisa unor institutii de interes.
Anexa: Comunicatul de presa al Guvernului Romaniei din 10 martie 2016.
SEFUL  DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Monica CALOIAN

joi, 11 februarie 2016

Scutirea de impozit pentru anul 2016, pentru veterani

           Imediat dupa Anul Nou, in 04 si 05.01.2016, odata cu intrarea in vigoare a noului Cod Fiscal (Legea nr. 277/2015) am solicitat ANAF o serie de precizari privind documentele si procedura de urmat in vederea punerii in aplicare a dispozitiilor art. 456, lit. (p) si art. 464 lit. (u) – referitoare la scutirea de impozit pe cladirile si terenurile aflate in proprietatea sau coproprietatea  persoanelor care sunt mentionate de OUG nr. 82/2006, pentru recunoasterea meritelor personalului armatei participant la actiuni militare si acordarea unor drepturi acestuia, aprobata prin Legea nr. 111/2007, cu modificarile ulterioare.
        In afara raspunsului primit de la ANAF, pe care vi-l prezentam aici, ne-am interest punctual pe aceasta problema si putem sa va precizam urmatoarele:
1.     Documentele necesare:
 - Cererea adresata agentiei ANAF, sau primariei acolo unde nu sunt agentii ANAF (cerere tip la dispozitie, de regula, pe site-ul agentiilor ANAF, la sediul agentiei in cauza sau a primariei; primariile nu au, de regula, o cerere tip);
- Copia actului de proprietate a imobilului;
- Copia actului de identitate;
- Copia actului de identitate a coproprietarului (unde e cazul);
- Copia actului de identitate a sotiei/sotului, daca ea/el este coproprietarul;
- Dovada calitatii de militar veteran sau persoana participanta la actiuni militare (legitimatia de militar veteran se depune in copie, dar se prezinta in original la depunerea documentelor).
     2. Depunerea documentelor:
    In conformitate cu dispozitiile art. 495, lit (d) din acelasi Cod Fiscal “scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 456, 464 şi 469 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016 persoanelor care deţin documente justificative emise până la data de 31 ianuarie 2015 şi care sunt depuse la compartimentele de specialitate ale autorităţilor publice locale, până la data de 29 februarie 2016;”

Colonel (r) V. Mihai

Consilier Departamentul Juridic

luni, 25 ianuarie 2016

INCOMPETENTA? SAU DOAR REA CREDINTA?

             “Pe surse” s-a aflat ca autorii OUG, transformata ulterior in art. 40/OUG nr. 57/2015, trebuie cautati in curtea MApN. Vehementa si excesul de zel de care au dat dovada unii dintre reprezentantii ministerului si ai Casei de pensii sectoriale in justificarea “necesitatii” acestor modificari la legea organica aduse prin OUG, ma fac sa cred ca-i adevarat! Acest fapt mi-a reactivat o problema care ma framanta de mult.
          De ani de zile, poate chiar de zeci de ani, ma tot intreb de ce drepturile banesti ale personalului din MApN, la functii si grade egale, au fost si sunt semnificativ mai mici decat cele din MAI (fac referinta catre MAI deoarece avand prieteni apartinand acestui minister am mai aflat si eu una alta!). Mi-aduc, de pilda, aminte de o intrebare a unui prieten, pusa pe vremea cand eram sef de sectie in SMG, care suna cam asa: Cat ai luat de Craciun? Neavand absolut nicio retinere (ca-ntre prieteni!) si nimic de ascuns am raspuns prompt cu suma respectiva. La auzul cifrei amicul m-a intrebat automat: Asta-i doar prima, nu? Am inteles repede ca prietenul meu la asta s-a referit chiar de la prima intrebare! Recunosc ca am incercat un sentiment de jena cand i-am explicat amicului ca nu, nu-i prima mea de Craciun, ci solda la care era adaugata o amarata de prima de cateva sute de lei!
          Incet-incet cred ca am inceput sa inteleg acest “mister”. Mi-au trebuit insa zeci de ani sa ma lamuresc, cu toate ca exemplele au fost multiple, caci eu refuzam sa le vad! Am sa le mentionez acum doar pe cele mai recente: incadrarea in conditiile de munca a pensionarilor trecuti in rezerva pana la 31.12.2010, pe cadrul rusinoaselor procese de “recalculare” si “revizuire” a pensiilor, respectiv modul de redactare a art. 6 din Normele pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea 223/2015, privind pensiile militare de stat (act normativ aflat inca in faza de proiect). Vazand modul in care reprezentantii MApN (juristi, finantisti) au procedat, inclin sa cred ca-i vorba doar despre rea credinta din partea celor implicati, deoarece mi-e imposibil sa ma gandesc ca ar putea fi atata incompetenta profesionala in intelegerea si aplicarea unor acte normative. De ce SRI si MAI au fost in stare sa aplice in mod corect H.G. 1294/2001, cu completarile si modificarile ulterioare (regula de baza a oricarui act normativ!), iar MApN a fost “mai catolic decat Papa”. Cine a decis in acest sens? Vom afla oare si noi? Cine va suporta consecintele, daca unul sau mai multi dintre pensionarii MApN vor face plangere penala impotriva celor care au dat dovada de “neglijenta in serviciu”? Iar daca n-a fost vorba de “neglijenta in serviciu”, atunci cu siguranta de “bataie de joc” la adresa fostilor colegi tot a fost! Din pacate cu unele consecinte negative privind bugetul unora dintre pensionari!
       Pe aceiasi linie de gandire (in pofida faptului ca madam Lupu cu al sau nord-Korean stat major – ce rusine am trait, intre colegii proveniti din SRI si MAI, atunci cand “doamna” in cauza a citit pe silabe, pentru televiziunile de sorginte OTV-ista, comunicatul pentru tara privind desfiintarea pensiilor militare! -  au disparut din peisajul ministerului) am regasit modul in care MApN s-a gandit sa puna in aplicare prevederile art. 121/L. nr. 223/2015, dispozitii gandite de Legiuitor in sens reparatoriu pentru cei carora li s-au diminuat abuziv pensiile prin revizuire. Una a fost gandirea Legiuitorului, alta este intentia bravilor nostri juristi si finantisti! Oare de ce se poarta asa? Ce-i mana la acest comportament? Sa fie oare atat de opaci incat sa nu inteleaga ca o amnisitie fiscala are efecte definitive si irevocabile? Nu cred, o mai spun inca odata! Nu poate fi decat rea credinta! Dar care sa-i fie oare radacinile? Tare mult as vrea sa aflu! Ma poate ajuta cineva? Vreun reprezentant al uniunilor de creatori, ultimele “victime” ale acestui mod pagubos de gandire si actiune, carora li s-au sistat indemnizatiile legale primite pana la sfarsitul anului trecut ? Ori poate cineva din “interior”, dispus sa ne spuna si noua cine da astfel de ordine?

Col (r) V. MIHAI
Consilier juridic SCMD


vineri, 22 ianuarie 2016

Solicitam eliminarea art. 6 din ”Normele pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.”



STIMATE DOMNULE MINISTRU,

        Alături de întregul personal al Armatei României, pensionarii militari - membrii ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate - au luat la cunoștință cu mare satisfacție de prioritatea strategică a MApN (D/K-14) formulată pe hârtie astfel: ”Asigurarea drepturilor pentru pensionarii militari, precum și a altor drepturi și înlesniri pentru personalul militar.”
        Din păcate, în practică, lucrurile nu sunt în concordanță cu prioritatea stabilită! Mă refer la modul în care subordonații dumneavoastră au înțeles să formuleze conținutul art. 6 din ”Normele pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.”  Aceste norme, care urmează a fi aprobate prin hotărâre de guvern, vizează aproximativ 20% dintre pensionarii militari, cărora li s-au micșorat abuziv pensiile prin procesul de revizuire și care nu au beneficiat ulterior de nicio indexare a pensiilor, spre deosebire de colegii lor. În plus, pensionarii MApN trecuți în rezervă înainte de 01.01.2011, au fost discriminați față de colegii lor din MAI si SRI, prin aplicarea incorectă a H.G. nr. 1294/2001, privind condițiile de muncă, discriminare înlăturată prin noua lege a pensiilor militare. Prin acest act normativ, legiuitorul a hotărât de asemenea să înlăture - în sfârșit - și  nedreptatea referitoare la micșorarea pensiilor, prin restituirea eșalonată a sumelor reținute. 
         Autorii normelor, în disprețul principiilor de drept și a celor morale, au considerat ca sumele respective de bani să fie compensate cu sume la care au făcut referire acte normative abrogate (Legea nr. 241/2013) sau cu sume care au fost amnistiate fiscal (Legea nr. 125/2014). Practic, nu există în prezent niciun temei legal pe care să se întemeieze conținutul art. 6 din norme. In schimb, atât prevederile art. 121/Legea nr. 223/2015, cât și normele morale, le dau dreptul acestor pensionari să-și recupereze integral drepturile în cauză.
Domnule ministru, în situația creată, în care unele drepturi ale pensionarilor militari sunt din nou în pericol, vă solicităm să dispuneți rău voitorilor din subordinea dumneavoastră să elimine necondiționat art. 6 din proiectul normelor. Altfel, conținutul art. 121 din noua lege a pensiilor miliatre va rămâne fără substanță!
În speranța că demersul nostru va avea ecoul scontat, vă asigurăm domnule ministru de toată stima și considerația membrilor noștri de sindicat.

PREȘEDINTELE SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Col.(r)
            dr. Mircea DOGARU

         MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE
                               - Excelenței sale domnul  Mihnea Ioan MOTOC    -

miercuri, 20 ianuarie 2016

In atentia membrilor pensionari militari ai uniunilor de creatori

Beneficiarii Legii nr. 8/2006, privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala au constatat, incepand cu luna curenta, ca drepturile lor de pensie au fost diminuate cu procente semnificative.
In urma nemultumirilor justificate generate de aceasta situatie, SCMD - la solicitarea unor colegi aflati in aceasta situatie - si-a oferit sprijinul de specialitate. In acest sens, cei care doresc sa fie ajutati in demersurile lor pentru recuperarea drepturilor pierdute in mod abuziv, se pot adresa Departametului Juridic, zilnic intre orele 09.00-15.00.
SEFUL DEPARTAMENULUI JURIDIC
Col (r) CALOIAN M.

miercuri, 6 ianuarie 2016

Cerere in baza Ordinului ministrului Apararii Nationale nr. M. 123/2015

Doamnelor si domnilor colegi,
Pe colegii care provin din MApN ii informam ca Departamentul Juridic al SCMD a elaborat si distribuit filialelor din intreaga tara, prin Nota de informare nr. 1 din 06.01.16, un model de cerere adresata centrelor militare in vederea eliberarii unei noi fise cu locurile de munca/adeverintei privind incadrarea activitatilor si locurilor de munca in conditii deosebite, conditii speciale si alte conditii si inaintarea documentului respectiv catre Casa de pensii sectoriala a MApN. Prezentul demers are loc in baza prevederilor Ord. MApN nr. M.123 din 23.12.2015, publicat in MO nr. 982/30.12.2015.
Formularul documentului in cauza poate fi procurat si la sediul central al SCMD. Conform deciziilor CD al SCMD, Departamentul Juridic va asigura informatii si asistenta juridica numai membrilor SCMD cu cotizatia platita la zi.
In functie de dezvoltarile ulterioare legate de elaborarea actelor subsecvente Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, vom reveni cu precizarile necesare.
SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col. (r) Caloian M.

luni, 4 ianuarie 2016

Militarii care au participat la actiuni militare in teatrele de operatii beneficiaza de scutire de impozit asupra cladirilor si terenurilor


In baza prevederilor art. 456, lit. "p", militarii care au participat la actiuni militare in teatrele de operatii, respectiv persoanele enumerate la art.2 din OUG nr. 82/2006 , lit. a, c,d si e.:

    a) personalul armatei - cadrele militare, soldatii si gradatii profesionisti, precum si rezervistii voluntari si personalul civil care participa la actiuni militare, in mod individual sau colectiv;
       c) militari invalizi - personalul militar prevazut la lit. a), incadrat in grad de invaliditate si clasat inapt pentru serviciul militar de catre comisiile de expertiza medico-militara in urma ranirilor, afectiunilor fizice si/sau psihice, dobandite ca urmare a actiunilor de lupta, accidentelor, catastrofelor si altor asemenea evenimente intervenite din cauza participarii la actiuni militare;
    d) civili invalizi - personalul civil prevazut la lit. a), incadrat in grad de invaliditate, conform legii, in urma ranirilor, afectiunilor fizice si/sau psihice dobandite ca urmare a actiunilor de lupta, accidentelor, catastrofelor si altor asemenea evenimente intervenite din cauza participarii la actiuni militare;
    e) urmasii personalului armatei decedat - sotia sau sotul supravietuitor, precum si copiii personalului armatei prevazut la lit. a), pana la implinirea varstei de 18 ani sau, daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani.

beneficiaza de scutire de impozit asupra cladirilor si terenurilor. Pentru a afla care este procedura si ce documente trebuie prezentate la ANAF, ne-am adresat acestei institutii prin faxul  nr. 2 din 04.01.2016.
Dupa primirea raspunsului din partea ANAF, vom informa din nou despre demersurile necesare. Documentele vor trebui depuse pana cel mai tarziu la 31.03.2016.

SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Caloian M.