luni, 25 ianuarie 2016

INCOMPETENTA? SAU DOAR REA CREDINTA?

             “Pe surse” s-a aflat ca autorii OUG, transformata ulterior in art. 40/OUG nr. 57/2015, trebuie cautati in curtea MApN. Vehementa si excesul de zel de care au dat dovada unii dintre reprezentantii ministerului si ai Casei de pensii sectoriale in justificarea “necesitatii” acestor modificari la legea organica aduse prin OUG, ma fac sa cred ca-i adevarat! Acest fapt mi-a reactivat o problema care ma framanta de mult.
          De ani de zile, poate chiar de zeci de ani, ma tot intreb de ce drepturile banesti ale personalului din MApN, la functii si grade egale, au fost si sunt semnificativ mai mici decat cele din MAI (fac referinta catre MAI deoarece avand prieteni apartinand acestui minister am mai aflat si eu una alta!). Mi-aduc, de pilda, aminte de o intrebare a unui prieten, pusa pe vremea cand eram sef de sectie in SMG, care suna cam asa: Cat ai luat de Craciun? Neavand absolut nicio retinere (ca-ntre prieteni!) si nimic de ascuns am raspuns prompt cu suma respectiva. La auzul cifrei amicul m-a intrebat automat: Asta-i doar prima, nu? Am inteles repede ca prietenul meu la asta s-a referit chiar de la prima intrebare! Recunosc ca am incercat un sentiment de jena cand i-am explicat amicului ca nu, nu-i prima mea de Craciun, ci solda la care era adaugata o amarata de prima de cateva sute de lei!
          Incet-incet cred ca am inceput sa inteleg acest “mister”. Mi-au trebuit insa zeci de ani sa ma lamuresc, cu toate ca exemplele au fost multiple, caci eu refuzam sa le vad! Am sa le mentionez acum doar pe cele mai recente: incadrarea in conditiile de munca a pensionarilor trecuti in rezerva pana la 31.12.2010, pe cadrul rusinoaselor procese de “recalculare” si “revizuire” a pensiilor, respectiv modul de redactare a art. 6 din Normele pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea 223/2015, privind pensiile militare de stat (act normativ aflat inca in faza de proiect). Vazand modul in care reprezentantii MApN (juristi, finantisti) au procedat, inclin sa cred ca-i vorba doar despre rea credinta din partea celor implicati, deoarece mi-e imposibil sa ma gandesc ca ar putea fi atata incompetenta profesionala in intelegerea si aplicarea unor acte normative. De ce SRI si MAI au fost in stare sa aplice in mod corect H.G. 1294/2001, cu completarile si modificarile ulterioare (regula de baza a oricarui act normativ!), iar MApN a fost “mai catolic decat Papa”. Cine a decis in acest sens? Vom afla oare si noi? Cine va suporta consecintele, daca unul sau mai multi dintre pensionarii MApN vor face plangere penala impotriva celor care au dat dovada de “neglijenta in serviciu”? Iar daca n-a fost vorba de “neglijenta in serviciu”, atunci cu siguranta de “bataie de joc” la adresa fostilor colegi tot a fost! Din pacate cu unele consecinte negative privind bugetul unora dintre pensionari!
       Pe aceiasi linie de gandire (in pofida faptului ca madam Lupu cu al sau nord-Korean stat major – ce rusine am trait, intre colegii proveniti din SRI si MAI, atunci cand “doamna” in cauza a citit pe silabe, pentru televiziunile de sorginte OTV-ista, comunicatul pentru tara privind desfiintarea pensiilor militare! -  au disparut din peisajul ministerului) am regasit modul in care MApN s-a gandit sa puna in aplicare prevederile art. 121/L. nr. 223/2015, dispozitii gandite de Legiuitor in sens reparatoriu pentru cei carora li s-au diminuat abuziv pensiile prin revizuire. Una a fost gandirea Legiuitorului, alta este intentia bravilor nostri juristi si finantisti! Oare de ce se poarta asa? Ce-i mana la acest comportament? Sa fie oare atat de opaci incat sa nu inteleaga ca o amnisitie fiscala are efecte definitive si irevocabile? Nu cred, o mai spun inca odata! Nu poate fi decat rea credinta! Dar care sa-i fie oare radacinile? Tare mult as vrea sa aflu! Ma poate ajuta cineva? Vreun reprezentant al uniunilor de creatori, ultimele “victime” ale acestui mod pagubos de gandire si actiune, carora li s-au sistat indemnizatiile legale primite pana la sfarsitul anului trecut ? Ori poate cineva din “interior”, dispus sa ne spuna si noua cine da astfel de ordine?

Col (r) V. MIHAI
Consilier juridic SCMD


vineri, 22 ianuarie 2016

Solicitam eliminarea art. 6 din ”Normele pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.”



STIMATE DOMNULE MINISTRU,

        Alături de întregul personal al Armatei României, pensionarii militari - membrii ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate - au luat la cunoștință cu mare satisfacție de prioritatea strategică a MApN (D/K-14) formulată pe hârtie astfel: ”Asigurarea drepturilor pentru pensionarii militari, precum și a altor drepturi și înlesniri pentru personalul militar.”
        Din păcate, în practică, lucrurile nu sunt în concordanță cu prioritatea stabilită! Mă refer la modul în care subordonații dumneavoastră au înțeles să formuleze conținutul art. 6 din ”Normele pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.”  Aceste norme, care urmează a fi aprobate prin hotărâre de guvern, vizează aproximativ 20% dintre pensionarii militari, cărora li s-au micșorat abuziv pensiile prin procesul de revizuire și care nu au beneficiat ulterior de nicio indexare a pensiilor, spre deosebire de colegii lor. În plus, pensionarii MApN trecuți în rezervă înainte de 01.01.2011, au fost discriminați față de colegii lor din MAI si SRI, prin aplicarea incorectă a H.G. nr. 1294/2001, privind condițiile de muncă, discriminare înlăturată prin noua lege a pensiilor militare. Prin acest act normativ, legiuitorul a hotărât de asemenea să înlăture - în sfârșit - și  nedreptatea referitoare la micșorarea pensiilor, prin restituirea eșalonată a sumelor reținute. 
         Autorii normelor, în disprețul principiilor de drept și a celor morale, au considerat ca sumele respective de bani să fie compensate cu sume la care au făcut referire acte normative abrogate (Legea nr. 241/2013) sau cu sume care au fost amnistiate fiscal (Legea nr. 125/2014). Practic, nu există în prezent niciun temei legal pe care să se întemeieze conținutul art. 6 din norme. In schimb, atât prevederile art. 121/Legea nr. 223/2015, cât și normele morale, le dau dreptul acestor pensionari să-și recupereze integral drepturile în cauză.
Domnule ministru, în situația creată, în care unele drepturi ale pensionarilor militari sunt din nou în pericol, vă solicităm să dispuneți rău voitorilor din subordinea dumneavoastră să elimine necondiționat art. 6 din proiectul normelor. Altfel, conținutul art. 121 din noua lege a pensiilor miliatre va rămâne fără substanță!
În speranța că demersul nostru va avea ecoul scontat, vă asigurăm domnule ministru de toată stima și considerația membrilor noștri de sindicat.

PREȘEDINTELE SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Col.(r)
            dr. Mircea DOGARU

         MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE
                               - Excelenței sale domnul  Mihnea Ioan MOTOC    -

miercuri, 20 ianuarie 2016

In atentia membrilor pensionari militari ai uniunilor de creatori

Beneficiarii Legii nr. 8/2006, privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala au constatat, incepand cu luna curenta, ca drepturile lor de pensie au fost diminuate cu procente semnificative.
In urma nemultumirilor justificate generate de aceasta situatie, SCMD - la solicitarea unor colegi aflati in aceasta situatie - si-a oferit sprijinul de specialitate. In acest sens, cei care doresc sa fie ajutati in demersurile lor pentru recuperarea drepturilor pierdute in mod abuziv, se pot adresa Departametului Juridic, zilnic intre orele 09.00-15.00.
SEFUL DEPARTAMENULUI JURIDIC
Col (r) CALOIAN M.

miercuri, 6 ianuarie 2016

Cerere in baza Ordinului ministrului Apararii Nationale nr. M. 123/2015

Doamnelor si domnilor colegi,
Pe colegii care provin din MApN ii informam ca Departamentul Juridic al SCMD a elaborat si distribuit filialelor din intreaga tara, prin Nota de informare nr. 1 din 06.01.16, un model de cerere adresata centrelor militare in vederea eliberarii unei noi fise cu locurile de munca/adeverintei privind incadrarea activitatilor si locurilor de munca in conditii deosebite, conditii speciale si alte conditii si inaintarea documentului respectiv catre Casa de pensii sectoriala a MApN. Prezentul demers are loc in baza prevederilor Ord. MApN nr. M.123 din 23.12.2015, publicat in MO nr. 982/30.12.2015.
Formularul documentului in cauza poate fi procurat si la sediul central al SCMD. Conform deciziilor CD al SCMD, Departamentul Juridic va asigura informatii si asistenta juridica numai membrilor SCMD cu cotizatia platita la zi.
In functie de dezvoltarile ulterioare legate de elaborarea actelor subsecvente Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, vom reveni cu precizarile necesare.
SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col. (r) Caloian M.

luni, 4 ianuarie 2016

Militarii care au participat la actiuni militare in teatrele de operatii beneficiaza de scutire de impozit asupra cladirilor si terenurilor


In baza prevederilor art. 456, lit. "p", militarii care au participat la actiuni militare in teatrele de operatii, respectiv persoanele enumerate la art.2 din OUG nr. 82/2006 , lit. a, c,d si e.:

    a) personalul armatei - cadrele militare, soldatii si gradatii profesionisti, precum si rezervistii voluntari si personalul civil care participa la actiuni militare, in mod individual sau colectiv;
       c) militari invalizi - personalul militar prevazut la lit. a), incadrat in grad de invaliditate si clasat inapt pentru serviciul militar de catre comisiile de expertiza medico-militara in urma ranirilor, afectiunilor fizice si/sau psihice, dobandite ca urmare a actiunilor de lupta, accidentelor, catastrofelor si altor asemenea evenimente intervenite din cauza participarii la actiuni militare;
    d) civili invalizi - personalul civil prevazut la lit. a), incadrat in grad de invaliditate, conform legii, in urma ranirilor, afectiunilor fizice si/sau psihice dobandite ca urmare a actiunilor de lupta, accidentelor, catastrofelor si altor asemenea evenimente intervenite din cauza participarii la actiuni militare;
    e) urmasii personalului armatei decedat - sotia sau sotul supravietuitor, precum si copiii personalului armatei prevazut la lit. a), pana la implinirea varstei de 18 ani sau, daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani.

beneficiaza de scutire de impozit asupra cladirilor si terenurilor. Pentru a afla care este procedura si ce documente trebuie prezentate la ANAF, ne-am adresat acestei institutii prin faxul  nr. 2 din 04.01.2016.
Dupa primirea raspunsului din partea ANAF, vom informa din nou despre demersurile necesare. Documentele vor trebui depuse pana cel mai tarziu la 31.03.2016.

SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Caloian M.