joi, 10 decembrie 2015

Nota de informare nr. 11

Emitent:
·       Departamentul Juridic
Persoane de contact:
Col (r) V. Mihai – 073.660.1110
Col (r) N. Staicu – 073.660.0973
E-mail: scmdjuridic@yahoo.com
Destinatari:
·       Membrii Comitetului  Director
·        Birourile Operative ale Filialelor
·        Membrii SCMD 

Subiect: OUG care modifica Legea nr.223/2015 privind pensile militare de stat
 Continut:
           Dupa cum stiti, in ultimele doua-trei saptamani au tot circulat zvonuri privind intentia guvernului colectiv emanat din strada, de a schimba unele prevederi ale Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, in pofida angajamentului public asumat de noul premier ca se vor respecta legile si alte acte normative promovate de vechiul guvern. Dupa o serie dura de contacte (impropriu numite negocieri, pentru ca s-au intamplat la insistenta si incapatanarea unor lideri sindicali si nu la invitatia guvernantilor, inclusiv sub amennintarea ca daca se vor desfasura proteste de amploare se va renunta la modificarea legii, dar se va proroga intrarea ei in vigoare !!!) aceasta intentie s-a materializat in sedinta din 09.12.2015, cand Guvernul Romaniei a adoptat Ordonanta de Urgenta privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare.
            Trecand peste aspectul includerii OUG pregatita pentru  reducerea pensiilor militare inca nerecalculate intr-o alta OUG cu un alt scop (la art. 36) si peste – mai grav ! – prevederile contitutionale (art. 115) sau ale Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnica legislativa care interzic modificarea unei legi organice printr-o OUG, facem in continuare cateva referiri asupra celor mai importante modificari ale legii in speta:
- S-a urmarit in principal micsorarea cuantumului pensiei, pentru a diminua impactul bugetar, estimat la 40%, prin intrarea in vigoare a noii legi de la 01.01.2016, prin doua aspecte : micsorarea procentului din baza de calcul a pensiei de la 80% la 65%, respectiv prin inlocuirea sintagmei « media tuturor veniturilor brute realizate in 6 luni ….. »  cu «media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive».  Ambele aspecte au influenta asupra cuantumului pensiei (asta si in functie de situatia concreta a fiecarei spete), dar consideram ca o consecinta mai importanta o are inlocuirea veniturilor cu solda/salariul titularului dreptului de pensie. Tot la art. 28 s-a introdus o enumerare in 16 puncte a unor drepturi care nu se includ in calculul pensiei. Daca unele dintre acestea sunt de inteles (diurne, compensatii, indemnizatii, restituiri, ajutoare), nu intelegem de ce unele drepturi legitime ( cu titlu de exemplu drepturile salariale acordate pentru efectuarea orelor de gardă de către personalul medico-sanitar sau drepturile specifice (nu diurnele din timpul misiunii) acordate personalului care a participat la operaţii în afara teritoriului statului roman) au fost excluse din baza de calcul, acestea facand parte intrinseca din profesie.
- Articolul 29 s-a modificat și va avea următorul cuprins: (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel: a) militarii, polițiștii şi funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28; b) pentru fiecare an care depășește vechimea prevăzută la lit. a), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28, in timp ce art. 30 va avea de acum urmatorul continut: ,,Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi, nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.”  Pentru cei cu o vechime cumulata de peste 25 ani scaderea procentului din 80 la 65%, rescpectiv limitarea la 85% nu au un impact major, deoarece oricum se ajunge la un procent aproape de 100%, in functie de speta (cu aplicarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 80/1995 - “Pensionării militari decoraţi cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei” si a dispozitiilor din art.108 – sporul de 3, 6 sau 9% pentru contributia la bugetul de stat sau la asigurari sociale).
- Un articol de mare interes, nr.111 (respectarea dreptului castigat), a ramas practic neschimbat:”În situaţia în care se constată diferenţe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor art. 109 sau art. 110 şi cuantumul pensiilor aflate în plată se păstrează în plată cuantumul avantajos beneficiarului.”
- Sa remarcam si modificarea termenului de la art.122 din 3 in 5 ani, termen in care se poate opta pentru aplicarea uneia sau alteia dintre cele doua legi incidente in domeniul  pensiilor: «În termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele cărora li se deschide dreptul la pensie pot opta, o singură dată, pentru modul de calcul al pensiei în baza prezentei legi sau pentru cel prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.”

          Pentru cei care doresc sa vada continutul in intregime al art. 36 din OUG, atasam la nota de informare documentul in speta.
          De remarcat ca modificarile introduse prin OUG nu vizeaza sub niciun aspect dispozitiile privind reanalizarea conditiilor de munca, actualizarea pensiilor, indexarea si – foarte important – restituirea sumelor retinute abuziv prin procesul de revizuire.
          OUG isi va produce efectele de la data intrarii in vigoare, dar va fi supusa dezbaterii si respingerii, adoptarii sau adoptarii cu modificari/completari de  catre Camera Deputatilor. Pe cale de consecinta, dupa Anul Nou, toate eforturile SCMD, in coordonare cu sindicatele din MAI, se vor indrepta catre deputatii de care suntem reprezentati in sensul respingerii OUG si mentineii in vigoare a Legii nr. 223/2015 asa cum aceasta a fost votata in Parlament, aproape in unanimitate, in iulie 2015.

               2. Art. 115 din ConstitutiaRomaniei

SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC

Col. (r) Monica I. CALOIAN